Samsung Galaxy Note 8 este dezvăluit chiar de către producător

de: George Stanciu
14 07. 2017

Samsung Galaxy Note 8 a fost dezvăluit, mai mult sau mai puțin accidental, chiar de către companie, prin intermediul unei postări efectuate pe Twitter.

Tweet-ul despre care vorbim a apărut pe contul Exynos al companiei, care oferă informații cu privire la divizia de procesoare a Samsung. În imaginea asociată mesajului, putem vedea un smartphone care ne amintește de Samsung Galaxy S8, dar care ne trimite mai mult cu gândul către Samsung Galaxy Note 8.

Deși ar putea părea un accident, tweet-ul nu a dispărut până acum, astfel că ne putem imagina că e vorba despre o reclamă mascată planificată de către Samsung. Telefonul nu arată ca alte modele care ar fi planificate pentru lansare de către companie și nici nu este vorba de S8.

Într-adevăr, ar putea fi vorba și despre o imagine modificată a modelului S8+, care ar urma să aibă dimensiuni similare cu ale lui Note 8. S8 Plus are un ecran cu diagonala de 6,2 inci, în vreme ce Note 8 ar trebui să aibă un display cu diagonala de 6,3 inci.

Smartphone-ul pe care îl vedem în imagine are același Infinity Display pe care îl cunoaștem deja de la S8, însă ecranul pare să aibă marginile mai puțin curbate decât cele ale actualului flagship, amintind mai degrabă de marginile lui Note 7. De asemenea, colțurile telefonului sunt mai puțin rotunde decât în cazul lui S8, iar bezelul superior pare să fie ceva mai îngust decât al flagship-ului.

Rămâne de văzut dacă smartphone-ul din imagini este Samsung Galaxy Note 8 sau dacă aceasta este doar o imagine concept, pregătită doar pentru a face reclamă procesorului.